Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor funcționari vamali. Situația semnalată în spațiul public, care afectează direct agenții economici prin generarea de costuri suplimentare și perturbarea lanțurilor logistice de aprovizionare, este inacceptabilă și contravine principiilor de transparență, legalitate și eficiență pe care Ministerul Finanțelor le promovează. În acest context, ministrul Finanțelor, domnul Alexandru Nazare, a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control la Vama Constanța pentru o verificare amănunțitã a situației semnalate. Acțiunea de control demarată, începând de astăzi, are ca scop clarificarea situației și identificarea oricăror abateri de la normele legale și procedurile interne. „Am luat cunoștință de acuzațiile grave privind disfuncționalități și posibile abuzuri în Vama Constanța. Prioritatea noastră este să asigurăm mediului de afaceri un climat transparent și predictibil, iar astfel de situații, în care agenții economici sunt supuși unor presiuni nejustificate și costuri suplimentare, sunt intolerabile. Nu voi tolera sub nicio formă încălcarea legii și comportamentele abuzive din partea funcționarilor publici din cadrul MF, precum și ai celorlalte instituții din subordine. Am dispus deja ca acțiunea de control să înceapă chiar de astăzi, la Vama Constanța, pentru a investiga fiecare aspect semnalat. Orice funcționar vamal pentru care se va constata cã nu respectă legea, cã abuzează de poziția sa sau cã gestioneazã preferențial situațiile, va suporta consecințele legale și administrative cele mai severe. Autoritatea Vamală Română trebuie să fie eficientă, integră și în slujba cetãțenilor și a mediului de afaceri, nu un factor de blocaj și incertitudine. Măsurile pe care le vom lua vor fi ferme și clare pentru a restabili încrederea și a asigura respectarea strictă a legii.”, a subliniat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Ministerul Finanțelor reiterează angajamentul său ferm pentru combaterea corupției și a oricăror forme de ilegalitate în instituțiile subordonate. Rezultatele controlului vor fi făcute publice, iar măsurile necesare vor fi luate fără echivoc, în conformitate cu legislația în vigoare. Serviciul de comunicare, relații publice, mass-media și transparență
Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună. Bruxismul este o afecțiune al carei principal simptom este scrâșnitul dinților sau, pur și simplu, încleștarea maxilarelor. De multe ori, bruxismul rămâne nediagnosticat până la apariția problemelor dentare pe fondul acestei tulburări, întrucât frecarea repetată a dinților unii de alții poate duce la deteriorarea smalțului și apariția de fisuri sau carii dentare. Bruxismul nocturn se manifestă doar în timpul
.
Cum influențează rotația culturilor fertilitatea solului Fertilitatea solului nu este o resursă inepuizabilă. Odată cu trecerea anilor, monocultura, adică practica de a cultiva același tip de plantă pe același teren, slăbește solul, îl face vulnerabil la boli și reduce capacitatea acestuia de a susține recolte sănătoase. În schimb, rotația culturilor reprezintă o soluție inteligentă, care aduce echilibru și reface capacitatea naturală a solului de a susține viața vegetală. Rotația culturilor
.
Adelina a ales să nu mai trăiască după Evaluarea Națională. Drama elevei doborâte de stres şi emoţii. O adolescentă din comuna Fântânele, județul Iași, şi-a pus capăt zilelor marți seară, fiind găsită fără suflare chiar de membrii familiei. Tragedia s-a petrecut după ce fata ar fi fost copleşită de stresul provocat de examenul de Evaluare Națională, potrivit declarațiilor mamei. Familia a intervenit imediat şi a început manevrele de resuscitare cardio‑pulmonară,
.
Clinica de medicină dentară DR TEO - Zâmbim oricând împreună oferă tratamente de estetică dentară, printre care se numără și fatetele dentare. Potrivit unui articol citat de ziarulargesul.ro, aceste fatete constau în aplicații subțiri de porțelan sau material compozit, care se aplică pe suprafața dinților pentru a ascunde imperfectiuni precum pete, fisuri sau decolorări.
Procedura începe cu pregătirea dinților existenți, prin îndepărtarea unei mici cantități de smalt pentru o fixare mai
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.