Taxa de 25 de lei pentru coletele Shein şi Temu va fi aplicată pentru fiecare colet cu valoare sub 150 de euro, provenit din afara Uniunii Europene, potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică. În urma anunţului privind pachetul 2 de măsuri fiscale, făcut de Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe, săptămâna trecută, a fost publicat şi proiectul de lege cu noile taxe. În acest nou pachet de măsuri fiscale, Guvernul vrea introducerea unei taxe de 25 de lei pentru fiecare colet de sub 150 de euro care vine din zona non-UE, în special din Asia. Această măsură vizează taxarea coletelor venite, în special, de pe platformele Shein şi Temu, care au înregistrat creşteri considerabile ale comenzilor de la clienţii români. „De la introducerea regulilor simplificate de introducere a coletelor cu valoare redusă în Uniunea Europeană, evoluţia numărului de colete livrate în România cu origine din spaţiul extracomunitar a crescut de peste 50 de ori, de la câteva mii de colete pe zi, până la peste 200.000 de colete livrate zilnic. Conform datelor gestionate la nivelul ANAF, în 2025 se estimează că vor intra în România aproximativ 78 de milioane de colete non-UE sub pragul de 150 euro, segment scutit în prezent de taxe vamale, cu o valoare medie de 50 euro/colet”, se arată în documentul privind expunerea de motive a legii. Taxa va fi colectată de companiile de curierat şi tot ele vor oferi o serie de informaţii legate de aceste colete venite din spaţiul extracomunitar. Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru introducerea noilor măsuri fiscale, care prevede şi modalitatea de implementare a acestei taxe. Printre măsurile incluse în proiect se regăsesc: instituirea unei taxe logistice de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro provenit din afara Uniunii Europene; obligația de plată a taxei pentru furnizori sau platformele electronice care facilitează vânzările; imposibilitatea rambursării taxei în cazul refuzului coletului de către destinatar; responsabilitatea companiilor de curierat de a colecta, declara și vira taxa la bugetul de stat; raportarea lunară către ANAF a numărului și tipului de colete procesate. Proiectul detaliază mecanismele prin care furnizorii și curierii vor colecta această taxă: pentru comenzile achitate online, taxa se colectează direct de la furnizor sau platformă; pentru comenzile cu plată ramburs, taxa se reţine din totalul rambursului încasat de la destinatar; sumele colectate trebuie virate la bugetul de stat până pe 25 ale lunii următoare livrării.
Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
.
Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
.
Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
.
Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.