Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Austria. Cel puțin două persoane au murit
Inapoi

Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Austria. Cel puțin două persoane au murit

Postat pe 05 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Cel puţin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Austria, a anunţat poliţia sâmbătă, conform dpa, citată de Agerpres. În urma impactului cu solul, aparatul de zbor a luat foc.Deocamdată, nu este clar încă ce tip de aeronavă a fost implicată în accidentul de sâmbătă după-amiază de lângă oraşul Krimml, la est de Innsbruck.Un purtător de cuvânt al poliţiei austriece a anunțat că vremea era bună în momentul producerii accidentului aviatic. Impactul a provocat un incendiu la locul tragediei, în care și-au pierdut viața două persoane.Pompierii au precizat că avionul a aterizat pe un teren accidentat, iar focul s-a răspândit în pădurea din apropiere.Echipele de intervenţie din cea mai apropiată zonă au fost chemate să ajute la stingerea flăcărilor. Un incident similar a avut loc la sfârșitul lunii mai, în Germania. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă, în orașul Korschenbroich din vestul țării, situat în apropiere de frontiera cu Olanda. Cel puțin două persoane, între care și pilotul, au murit, relatează Deutsche Welle.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

19:58

De la Rahmaninov la Gershwin – recital special la Filarmonica Pitești

Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
Image Description

20:19

Dr. Teo, tătic pentru a treia oară! Astăzi a venit pe lume micuțul Albert

Bucurie imensă în familia fondatorului Clinicii de Medicină Dentară Dr. Teo din Pitești! Dr. Anghelin Teofil a devenit astăzi tătic pentru a treia oară. Ziua de 8 august va rămâne cu siguranță una cu totul specială atât pentru medicul stomatolog, cât și pentru soția acestuia, Irina. Împreună, au întâmpinat cu emoție și recunoștință, sosirea celui mai nou membru al familiei. Micuțul Albert a adus un nou val de fericire și
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:19

- Dambovita - Amplă acțiune de dezinsecție și deratizare între 25 – 29 august, la Moreni

Primăria municipiului Moreni anunță că, în perioada 25 – 29 august 2025, va desfășura o amplă acțiune de dezinsecție și deratizare pe domeniul public, programată zilnic între orele 23.00 – 06.00. Intervențiile vizează în special parcurile, locurile de joacă, spațiile verzi și aliniamentele stradale, zone frecventate de cetățeni și copii, cu scopul de a asigura un mediu mai curat și sigur. Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte recomandările transmise
Image Description

08:08

- Olt - Detalii șocante despre tinerii care au murit în accidentul de pe A1: Ei s-ar fi aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului. Ce spun șoferul și martorii

Apar noi informații în teribilul caz al tinerilor loviți mortal de un TIR, marți, pe autostrada București – Pitești. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii. Șoferul TIR-ului a povestit că tinerii, o femeie și un bărbat, mergeau pe jos pe banda de urgență, pe sensul spre Pitești, și s-au aruncat intenționat în fața lui. „Pur și simplu au sărit, s-au îmbrățișat, s-au luat în brațe și au sărit în
Image Description

08:00

- Dambovita - Laurențiu Costache, primar Titu: STOP Fake News – Apărăm adevărul și demnitatea comunității!

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a transmis un apel puternic către comunitate, denunțând fenomenul de fake news și atacurile online la adresa sa și a instituției pe care o conduce. Edilul a explicat că, în ultimele două luni, au apărut constant informații false, cu scopul de a afecta credibilitatea administrației locale. „De aproape două luni, asistăm la un fenomen regretabil: apar constant, în mediul online, informații false la adresa mea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete