Ce măsuri a anunțat Bulgaria după ce o dronă a încălcat spațiul aerian românesc
Inapoi

Ce măsuri a anunțat Bulgaria după ce o dronă a încălcat spațiul aerian românesc

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Ce măsuri a anunțat Bulgaria după ce o dronă a încălcat spațiul aerian românesc
Externe
Premierul bulgar Rosen Jeliazkov a venit cu o reacţie după incidentul cu drona care a intrat în spațiul aerian românesc sâmbătă seară. El transmis că oficialii țării monitorizează cu atenție situația din România şi că Armata Bulgariei a luat toate măsurile necesare. Potrivit primului-ministru din Bulgaria, „Armata a luat toate măsurile necesare” după incidentul din România. „Au fost luate măsuri pentru protejarea spaţiului nostru aerian, în special în partea de nord-est a ţării, ca parte a consolidării flancului sud-estic al NATO. Monitorizăm situaţia foarte atent, deoarece trebuie să garantăm siguranţa aviaţiei civile”, a declarat premierul bulgar pentru postu public de radio. „Şi cred că şi Federaţia Rusă va fi foarte atentă şi va evita orice incidente în Marea Neagră, unde traficul aerian este extrem de intens”, a adăugat premierul Rosen Jeliazkov. Ministerul Apărării din România a anunţat sâmbătă seara că două avioane F-16 au fost trimise în misiune după ce o dronă a intrat în spaţiul aerian al ţării în timpul unui atac rus asupra infrastructurii ucrainene din apropierea frontierei. Ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că piloţii de vânătoare erau pe punctul de a doborî drona, care zbura foarte jos, înainte de a părăsi spaţiul aerian al ţării în direcţia Ucrainei. Guvernul bulgar a condamnat încălcarea spaţiului aerian al Poloniei, în urmă cu câteva zile, considerând că a fost vorba despre un act „neprovocat”. Prim-ministrul Jeliazkov a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind o provocare absolut inutilă, care nu ajută la calmarea situaţiei dintre Rusia şi ţările Uniunii Europene, pe de o parte, şi dintre Rusia şi membrii NATO, pe de altă parte. „Din ce în ce mai multe argumente sunt aduse în favoarea a ceea ce ne uneşte în Coaliţia de Voinţă - că avem nevoie de garanţii serioase de securitate pentru Europa, astfel încât să fie clar că Uniunea are pregătirea şi capacitatea de apărare necesare pentru a preveni orice tentativă de provocare şi agresiune”, a declarat Jeliazkov, citat într-un comunicat al Guvernului de la Sofia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete