Este unul dintre cele mai mari mistere ale alpinismului: a fost Everestul cucerit pentru prima dată în 1953 sau au reușit doi alpiniști să ajungă până în vârful muntelui în 1924, înainte de a muri în circumstanțe misterioase? Alpiniștii britanici George Mallory și Andrew „Sandy” Irvine au fost văzuți ultima oară pe data de 8 iunie 1924 la 240 de metri de vârf, înainte ca cei doi să dispară înghițiți de nori, scrie CNN. Nu au mai reapărut niciodată. Când cadavrul lui Mallory a fost descoperit în 1999, experții sperau că va oferi indicii despre posibilitatea ca cei doi să fi ajuns până pe vârf. Nici aparatul foto de buzunar al lui Mallory, nici trupul lui Irvine, nu au fost descoperite vreodată. Acum, cu puțin timp înainte să se împlinească 100 de ani de la dispariția celor doi, un cercetător susține că a rezolvat cel mai mare mister al alpinismului. Analizând rapoartele meteorologice din timpul expediției, autorul Graham Hoyland spune că a reușit să își dea seama ce s-a întâmplat cu cei doi și dacă au ajuns până la vârf înainte să își găsească sfârșitul. Hoyland, o rudă îndepărtată a unui alt membru al expediției, care a vizitat Everestul de nouă ori în căutarea rămășițelor celor doi - crede că cheia misterului se găsește în presiunea atmosferică. Ruda sa îndepărtată, Howard Somervell - un alt alpinist care a ajuns la 300 de metri de vârf, de unde a fost nevoit să se întoarcă din cauza lipsei de oxigen - era responsabil de monitorizarea vremii în timpul expediției. Presiunea barometrică a scăzut între 8 iunie și 9 iunie în locurile unde Somervell a înregistrat condițiile meteo. Decesele alpiniștilor pe Everest sunt în general asociate cu o scădere în presiunea atmosferică la vârful muntelui. O scădere de doar 4 milibari poate duce la hipoxie. O scădere de 6 milibari a fost destul cât să provoace incidentul din 1996 în care 20 de persoane au rămas blocate pe munte; opt dintre ele au murit. Viscolul care s-a pornit în timpul expediției a fost extrem de violent. „Nu a fost doar viscol, ci un fel de bombă de zăpadă”, a spus Hoyland pentru CNN. Hoyland a fost prins la rândul său în astfel de „bombe” meteorologice pe Everest. „Este teribil - temperatura scade enorm, de-abia poți să respiri”, a povestit Hoyland. „Vântul bate cu peste 1.000 de noduri. Un tip pe care îl știu a fost aruncat de pe munte și a ajuns mai sus pe munte.” Practic, scăderea presiunii atmosferice a însemnat că muntele a devenit dintr-o dată mai înalt - cu 200 de metri mai înalt, mai exact. Hoyland îi spune „capcana invizibilă a morții”. Mallory i-a scris soției sale că șansele de a ajunge la vârf sunt de 2%. Hoyland crede că șansele erau mai aproape de 5%, dar că nu aveau de unde să știe ce o să-i lovească. „Mallory i-a văzut pe Norton și Somervell ajungând la 300 de metri de vârf pe 4 iunie fără echipament pentru oxigenare; părea rezonabil să presupui că este posibil să ajungi la vârf cu [butelia de oxigen]”, a scris Hoyland. În trecut, s-a crezut că cei doi au ajuns pe vârful Everest înainte de a muri pe drumul de întoarcere. Hoyland spune că această teorie este puțin probabilă. Vârful a fost atins până la urmă de Edmund Hillary, un alpinist din Noua Zeelandă, în 1953 - prima ascensiune documentată a Everestului. Misterul expediției lui Mallory și Irvine i-a intrigat pe aventurieri de zeci de ani. În 1933, alpinistul Percy Wyn-Harris a descoperit un topor în apropiere de vârful muntelui. Se presupune că acesta i-a aparținut lui Irvine. În 1936, un alt alpinist pe nume Frank Smythe a susținut că a văzut două cadavre la distanță. Folosind un telescop, el a depistat cele două trupuri în jurul altitudinii de 8,100 de metri. Alpinistul chinez Wang Hongbao a spus și el că a văzut un cadavru în timpul ascensiunii din 1975. În sfârșit, o expediție pornită de Hoyland în 1999 a găsit corpul lui Mallory la o altitudine cu 2.300 de metri mai joasă decât vârful. Hoyland crede că cei doi, care erau legați unul de celălalt, au alunecat în timp ce încercau să renunțe la ascensiune și să se întoarcă la tabără. El crede că Mallory a supraviețuit căderii inițiale, dar că a căzut din nou în timp ce se târa înapoi spre tabără. Cu toate că o parte din obiectele pe care Mallory le-a luat cu el au fost găsite, inclusiv o pereche de ochelari de protecție descoperiți în buzunarul hainei sale - ceea ce indică faptul că Mallory se găsea în întuneric sau în condiții de vizibilitate redusă - poza cu soția sa, pe care plănuia să o lase pe vârf, a fost de negăsit. Faptul că nu mai avea poza asupra lui i-a făcut pe unii cercetători să creadă că cei doi alpiniști s-ar putea să fi ajuns la vârf și că au căzut pe drumul de întoarcere. Totuși, Hoyland nu crede că acest scenariu este posibil. Expediția a raportat că viscolul a lovit muntele la ora 14:00, cu mult înainte ca cei doi să fi putut ajunge pe vârf. Lipsa pozei nu demonstrează nimic, spune Hoyland. Mallory avea obiceiul să uite lucruri. În ultima scrisoare pe care i-a adresat-o soției sale, scrisă pe 27 mai, Mallory a scris: „mă uit pe ușa cortului înspre o lume a zăpezilor și a speranțelor deșarte”. Nici el, nici Irvine nu se simțeau bine - „mă îndoiesc că voi fi în stare [să ajung pe vârf]”. „Mallory a devenit obsedat de dorința de a cuceri Everestul” - ar fi devenit faimos, spune Hoyland. „Toți cei pe care îi cunoștea erau scriitori faimoși sau câștigători de premii Nobel și a devenit captivat de ideea [de a cuceri] Everestul.” „Există o chestie periculoasă numită 'febra vârfului' - vezi vârful și te gândești: 'Bun, moarte sau glorie' Nu îți pasă dacă mori”, povestește Hoyland. „Mallory a fost posedat de Everest și asta l-a răpus.”