Cum a reușit Israelul să păcălească Statele Unite în privința programului său secret de arme nucleare
Inapoi

Cum a reușit Israelul să păcălească Statele Unite în privința programului său secret de arme nucleare

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
De când programul nuclear al Iranului a fost dezvăluit în 2002, toți președinții americani au spus că nu vor permite Teheranului să obțină o armă nucleară. Dar dacă iranienii au încercat într-adevăr să îi păcălească pe oficialii americani în legătură cu planurile lor nucleare secrete, ei cu siguranță nu au fost primii: israelienii au indus în eroare Washingtonul și alte guverne în privința intențiilor lor de a obține arme nucleare încă din anii '50, relatează Washington Post. Primul premier israelian, David Ben-Gurion, a decis la mijlocul anilor '50 că Israelul avea nevoie de o armă nucleară pentru a se proteja de statele arabe din regiune. În anii '50 și '60, Israelul a obținut în secret tehnologia și materialele necesare pentru a dezvolta arme nucleare. După Criza Suezului din 1956, declanșată de Egipt prin închiderea Canalului Suez, oficialii francezi s-au simțit datori față de israelieni pentru că nu au reușit să prevină războiul. Astfel, i-au ajutat în secret să construiască reactorul Dimona din deșertul Negev, având în plan și construirea unei centrale de procesare a combustibilului nuclear adânc în subteran care nu apărea în documentele oficiale. Când oficialii francezi au început să aibă dubii în legătură cu acest proiect și au insistat ca Israelul să oprească lucrările, Tel Avivul a propus un compromis: dacă Franța îi va ajuta pe israelieni să termine proiectul și nu va cere monitorizarea activității centralei de către echipe internaționale de specialiști, Israelul se va angaja să nu dezvolte niciodată arme nucleare. În același timp, Norvegia a furnizat Israelului apa grea necesară pentru a menține sub control reacțiile nucleare, după ce a primit asigurări din partea oficialilor israelieni că aceștia au numai intenții pașnice. Când serviciile de informații din SUA au descoperit instalația secretă construită în deșert, la finalul anilor '50, oficialii israelieni au mințit ambasada Americii spunând că este doar o fabrică de textile. După ce a devenit clar că este o minciună, oficialii israelieni au oferit o nouă explicație: este doar un centru de cercetare în domeniul metalurgiei care nu conține o instalație de procesare chimică necesară pentru a produce arme nucleare. Instalația nucleară a fost dezvăluită de Ben-Gurion în decembrie 1960, iar un an mai târziu o echipă de inspectori a ajuns la concluzia că centrala nu are instalațiile necesare, precum cele de procesare a plutoniului, pentru un program de arme nucleare. Totuși, oficialii americani își doreau să desfășoare inspecții regulate pentru a putea asigura statele arabe, în special Egiptul, că Israelul nu încearcă să obțină bombe nucleare. Israelul a amânat inspecțiile cerute de americani până când președintele John F. Kennedy i-a transmis noului premier israelian, Levi Eshkol, un mesaj foarte direct: angajamentul Statelor Unite față de Israel ar putea fi compromis dacă Washingtonul nu va putea monitoriza eforturile depuse de Israel în domeniul nuclear. Președintele american a spus că oamenii de știință din SUA trebuie să aibă acces nelimitat la întreg complexul Dimona. În urma unei inspecții în 1964, o echipă de cercetători americani a confirmat că Israelul nu poate face arme nucleare. Dar inspectorii au fost păcăliți. Centrala de reprocesare a plutoniului se afla de fapt sub reactorul la care au avut acces. Israelienii au construit ziduri false în jurul liftului care ducea înspre partea secretă a instalației nucleare. În cartea „The Sampson Option”, Seymour Hersh a explicat schema israelienilor: „O cameră de control falsă a fost construită la Dimona, cu tot cu panouri de control și dispozitive digitale de măsurare false.” Tehnicienii israelieni s-au pregătit din timp pentru inspecție - au făcut repetiții pentru a nu face vreo greșeală care să îi dea de gol în fața americanilor. „Obiectivul lor era să îi convingă pe inspectori că nu exista nicio centrală de reprocesare chimică și că [o astfel de instalație] nici nu ar fi fost posibilă”, potrivit lui Hersh. Până în 1968, CIA era convinsă că Israelul avea deja arme nucleare. Oficialii americani au ajuns la concluzia că era prea târziu să îi forțeze pe israelieni să își abandoneze planurile nucleare. Președintele american Richard M. Nixon și prim-ministrul israelian Golda Meir au ajuns la un acord secret: Israelul nu își va testa armele nucleare și nici nu va recunoaște existența lor, iar la schimb SUA nu vor mai trimite inspectori la Dimona și nu vor mai face presiuni ca Israelul să semneze Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear (NPT). În 1979, un satelit american (Vela 6911) a detectat un posibil test nuclear în largul coastei sud-africane. Președintele american Jimmy Carter și alți oficiali americani bănuiau că fusese vorba despre un test israelian, care ar fi încălcat înțelegerea dintre Nixon și Meir. Israelul are cel puțin 90 de focoase nucleare ce pot fi lansate din aer, cu rachete balistice de la sol și, posibil, cu rachete de croazieră lansate de nave militare, potrivit unui raport al Federației Oamenilor de Știință Americani. Oficialii israelieni i-au păcălit chiar și pe cei mai mari susținători ai lor - Statele Unite - în legătură cu ambițiile lor nucleare, în ideea că o bombă atomică ar fi o poliță de asigurare împotriva atacurilor statelor vecine ostile. Acțiunile Israelului nu scuză încercările Iranului de a păcăli lumea despre propriile lor planuri ascunse. Dar eșecul americanilor de a opri eforturile Israelului de dezvoltare a capacității sale nucleare arată cât de greu este să nu lași „duhul nuclear” să iasă din lampă. Iranul este înconjurat de țări care au arme nucleare (Rusia, India, Pakistan și Israel) și nu există nicio garanție că, în cazul în care regimul de la Teheran se va prăbuși, noua conducere nu va încerca în continuare să obțină arme nucleare, chiar și dacă toate instalațiile nucleare din țară vor fi distruse.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

16:22

Coșurile stradale NU sunt destinate deșeurilor menajere generate în casă!

Frecvent, echipele secției de salubritate stradală găsesc depozitate pungi/saci cu deșeuri menajere lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasate pe căile de circulație publică. Acestea sunt, însă, destinate exclusiv deșeurilor provenite din activitatea cotidiană a populației, cum ar fi: ambalaje de la alimentele pe care le consumăm pe stradă, resturi de la fructe, recipienți de la băuturi, șervețele etc. Coșurile destinate deșeurilor stradale sunt golite cel puțin o
Image Description

14:19

De ce oamenii rămân în relații abuzive și cum pot găsi sprijin

Relațiile abuzive sunt o realitate dureroasă, care afectează atât sănătatea emoțională, cât și cea fizică a celor implicați. Din exterior, întrebarea apare adesea firesc: “De ce nu pleacă?”. Însă răspunsul este complex și implică factori psihologici, sociali și culturali. Înțelegerea acestor mecanisme este primul pas spre a oferi sprijin real celor aflați într-o astfel de situație. Psihologii care au studiat fenomenul – printre care Lenore Walker, autoarea modelului „ciclului violenței”
Image Description

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:20

- Galati - Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 22 August 2025 10:00

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de energie prin platforma online EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Cei care nu au acces la internet vor putea depune cereri în scris, începând cu 28 august 2025, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, potrivit unui comunicat comun al Ministerului Energiei și Ministerului Muncii. Tichetul are o valoare de 50 de lei pe lună și poate fi
Image Description

10:15

- Neamt - Eurostat: ce fac europenii cu vechile telefoane și laptopuri. Românii, printre cei mai activi

Ce fac europenii cu vechile telefoane? Potrivit Eurostat, peste jumătate dintre cetățenii Uniunii Europene aleg să le păstreze acasă, dar România se află printre țările cu cele mai mari ponderi de persoane care își vând sau cedează dispozitivele vechi. „În 2024, mai mult de jumătate (51%) dintre persoanele din UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani își păstrau vechiul telefon mobil sau smartphone în gospodărie, în timp
Image Description

10:12

- Cluj - CFR Cluj, mesaj emoționant pentru fani, după înfrângerea cu 7-2 cu BK Haecken!: „Încă o dată: vă cerem scuze”

CFR Cluj și-a cerut scuze public suporterilor, finanțatorului Ioan Varga și sponsorilor, printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare, după umilința trăită în Suedia. Echipa antrenată de Dan Petrescu a fost zdrobită de BK Haecken cu scorul de 7-2 (4-1), joi seara, pe Hisingen Arena din Goeteborg, în prima manșă a play-off-ului Conference League. „Nu putem începe altfel decât cerând scuze: suporterilor noștri, care ne susțin trup și suflet oriunde
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete