Kievul răspunde acuzațiilor Moscovei privind o posibilă întâlnire Zelenski-Putin, cu participarea lui Trump
Inapoi

Kievul răspunde acuzațiilor Moscovei privind o posibilă întâlnire Zelenski-Putin, cu participarea lui Trump

Postat pe 16 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat miercuri că Kievul continuă să susţină o întâlnire "la cel mai înalt nivel" între preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin în prezenţa preşedintelui american, Donald Trump, şi a unor lideri europeni pentru a impulsiona negocierile de pace. Ministrul ucrainean a fost întrebat despre declaraţiile de miercuri ale purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în care acesta cerea Washingtonului să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca Kievul să accepte să se întâlnească din nou cu delegaţii Moscovei la Istanbul, unde deja au avut loc două runde de negocieri în acest an, potrivit Agerpres. "Toate declaraţiile înalţilor oficiali ruşi trebuie considerate dezinformare şi propagandă", a afirmat ministrul ucrainean de externe într-o conferinţă de presă alături de omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, şi cel lituanian, Kestius Budrys, în oraşul polonez Lublin din apropierea graniţei cu Ucraina, unde cei trei miniştri s-au reunit pentru a marca a cincea aniversare a Triunghiului Lublin (alianţă regională de cooperare între Lituania, Polonia şi Ucraina cu scopul susţinerii integrării Ucrainei în UE n.r.). Şeful diplomaţiei ucrainene a declarat, de asemenea, că "Ucraina nu a fost, nu este şi nu va fi un obstacol pentru pace" şi că este pregătită pentru noi contacte. Totodată, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a amintit că, în timp ce Kievul a acceptat fără condiţii propunerea unei încetări durabile a focului, prezentată de mai multe ori de către SUA, Kremlinul a respins până acum această idee. Preşedintele rus Vladimir Putin a exclus până acum o întâlnire cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski în care să discute despre cum să pună capăt războiului, aşa cum propune şeful statului ucrainean.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

19:58

De la Rahmaninov la Gershwin – recital special la Filarmonica Pitești

Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
Image Description

20:19

Dr. Teo, tătic pentru a treia oară! Astăzi a venit pe lume micuțul Albert

Bucurie imensă în familia fondatorului Clinicii de Medicină Dentară Dr. Teo din Pitești! Dr. Anghelin Teofil a devenit astăzi tătic pentru a treia oară. Ziua de 8 august va rămâne cu siguranță una cu totul specială atât pentru medicul stomatolog, cât și pentru soția acestuia, Irina. Împreună, au întâmpinat cu emoție și recunoștință, sosirea celui mai nou membru al familiei. Micuțul Albert a adus un nou val de fericire și
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:13

- Botosani - Un medic rezident de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati va primi locuință de la CJ pentru a fi încurajată să rămână la Botoșani

Un medic rezident de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” va primi locuință de la Consiliul Județean (CJ) pentru a fi încurajată să rămână la Botoșani. Este vorba de medicul specialist radiologie- imagistica medicală Bianca Plumbu, care va beneficia de un apartament construit prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Medicul va primi, în ședința CJ de marți, un apartament cu două camere în blocul ANL de pe strada Ștefan cel
Image Description

20:06

- Iasi - Ce categorii de bugetari vor avea salariile tăiate cu 30%. Se anunță și concedieri a 10% din personal

Conducerile executive ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) trebuie să prezinte, până la 30 septembrie 2025, o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate şi de 30% a posturilor din serviciile suport, potrivit unui proiect de Lege publicat de Secretariatul General al Guvernului, transmite Agerpres. Totodată,
Image Description

20:06

- Externe - Liderii statelor UE participă marţi la o videoconferinţă după discuțiile de la Casa Albă. Ora la care va fi organizată întâlnirea

Cei 27 de lideri ai statelor UE vor participa, marţi, la o videoconferinţă asupra reuniunilor privind eforturile de pace în Ucraina, care au loc luni, la Casa Albă, a anunţat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, relatează agenţiile AFP şi Reuters. „Împreună cu SUA, Uniunea Europeană continuă să depună eforturi în favoarea unei păci durabile, care să protejeze interesele vitale ale Ucrainei şi ale Europei în materie de securitate”, a scris
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete