Într-un articol de opinie publicat în Financial Times, reputatul profesor și copreședinte al Institutului Itinera, Marc de Vos, a explicat de ce Uniunea Europeană a cedat în mod repetat în fața lui Donald Trump, de la disputa comercială la creșterea cheltuielilor pentru apărare. Redăm mai jos textul de opinie integral publicat de Marc de Vos în publicația citată: „Europa a intrat în vară cu perspectiva unui divorț transatlantic, în timp ce viitorul Ucrainei, al NATO și al comerțului rămânea incert. Cu vacanța apropiindu-se, liderii europeni au putut răsufla ușurați. Președintele SUA, care a numit NATO depășit, a promis că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore și a declarat UE un dușman, a luat în schimb partea lor - deocamdată. Însă, pentru a-i potoli instinctele lui Donald Trump, Europa a trebuit să se încline și să plătească, de nu mai puțin de trei ori. Mai întâi pentru NATO, promițând sute de miliarde pentru cheltuieli suplimentare de apărare și securitate. Apoi pentru Ucraina, angajându-se să plătească SUA pentru armele de care Ucraina are nevoie. Și săptămâna aceasta pentru comerț, permițând SUA să multiplice unilateral tarifele vamale, chiar dacă Europa promite peste 1,3 trilioane de dolari în achiziții de energie și armament american și în investiții pe teritoriul american. Negociatorii europeni pot sublinia că tarifele americane pentru multe alte țări sunt și mai mari, că standardele europene pentru produse și siguranță rămân în vigoare, că energia americană este o alternativă dezirabilă la energia rusească, că achizițiile de arme sunt deja înregistrate în cadrul planurilor NATO, că investițiile europene în economia SUA au loc oricum și că cifrele principale ale achizițiilor UE sunt aspiraționale. Europa ar putea plăti un preț acceptabil pentru stabilitatea comercială, cu condiția ca Trump să nu se răzgândească, iar zonele gri rămase, inclusiv oțelul și produsele farmaceutice, să fie ferite de tarifele punitive. Însă Europa nu se poate ascunde de faptul că administrația Trump a forțat-o să se supună. Principalul bloc multilateral de liber schimb din lume nu a reușit să apere comerțul. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost chiar redusă la a picta Europa drept ticăloasă, repetând falsa narațiune a lui Trump despre comerțul cu sumă nulă. Țările europene, împreună, nu au puterea economică, puterea militară și viziunea comună asupra lumii pentru a apăra împreună valori și interese comune. Europa nu poate purta un război comercial cu SUA pentru că este divizată. Nu își poate permite unul pentru că este slabă. Nu poate juca arta acordului comercial cu Trump, amestecând geopolitica, puterea coercitivă și egoul, în procesul tehnocratic pentru care este concepută UE. America știa asta. Restul lumii știe acum. Ușurarea Europei se naște în impotență și este făcută din umilință. Din punct de vedere psihologic, va împinge această împăcare forțată în cele din urmă Europa să se ia în serios ca putere geopolitică sau, dimpotrivă, va înrădăcina diviziunea și dependența europeană? Semnele nu sunt foarte promițătoare. Țările europene s-au angajat să cheltuiască mai mult pentru apărare și securitate, dar stimularea achizițiilor naționale comune este greoaie. Între timp, după trei ani și jumătate de război, Europa este încă incapabilă să producă armele esențiale pentru Ucraina. Consolidarea pieței interne europene ca forță geopolitică gravitațională în domeniul energiei, apărării, comunicațiilor și finanțelor a fost puternic susținută în rapoarte influente, dar câștigă puțină tracțiune politică. Abordarea declinului industrial readuce din ce în ce mai mult în discuție trecutul sprijinului statal național, ocolind integrarea pieței europene. Mobilizarea mai multor fonduri europene comune, poate cea mai ușoară cale de urmat, este încă un tabu, așa cum au demonstrat încă o dată discuțiile recente privind următorul buget al UE. Cea mai mare evoluție europeană a anului este reapariția Germaniei ca actor militar, cu un plan pe cinci ani de a cheltui peste 600 de miliarde de euro pentru apărare și securitate. Însă, în mod semnificativ, guvernul Merz îmbrățișează o filosofie «Made for Germany», renunțând la oportunitatea de a plasa o nouă Germanie în centrul unei coaliții care ar putea forma fundamentul unei viitoare uniuni europene de apărare. În același sens, recentul Acord Lancaster House dintre Regatul Unit și Franța este o «înțelegere industrială» bilaterală de altădată, care permite ambelor țări să ocupe o poziție de forță națională într-o Europă a securității și apărării, dar nu o piatră de temelie pentru un proiect proto-european mai amplu. Jean Monnet a spus că «Europa se va făuri în crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru aceste crize». Pe de altă parte, colegul său fondator al UE și fost secretar NATO, Paul-Henri Spaak, a observat că «există doar două tipuri de state în Europa: statele mici și statele mici care nu și-au dat încă seama că sunt mici». Dacă umilința Europei va lua sfârșit, națiunile sale conducătoare trebuie să-și amintească de Spaak și să-l reînvețe pe Monnet”, conchide profesorul Marc de Vos. Citește și: „Trebuie să strângem din dinți”. Cum s-au redus ambițiile UE în războiul comercial cu Donald Trump Von der Leyen apără acordul UE-SUA pe tarife: „Cel mai bun pe care l-am putut obține”. Industria germană, nemulțumită: „O umilință”
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.