Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a trecut la finalul săptămânii trecute prin cel mai mare eșec politic al său din ultimele două decenii, scrie Washington Post. Opoziția a înregistrat mai multe victorii electorale în țară și în 5 dintre cele mai mari orașe din Turcia, inclusiv în Istanbul, acolo unde eforturile făcute de Erdogan pentru ca protejatul său să câștige s-au dovedit a fi inutile. Cariera politică a lui Erdogan a prins avânt după un mandat de succes ca primar al Istanbulului, cu trei decenii în urmă. El a câștigat sprijinul poporului turc mizând pe o ideologie de naționalism populist cu tente religioase care, acum, stă la baza regimului autocratic ce l-a ținut la putere tot acest timp. Primarul orașului Istanbul, Ekrem Imamoglu, s-a remarcat ca o figură centrală a unei noi generații de politicieni. Alegerile de duminică „marchează sfârșitul eroziunii democratice în Turcia și renașterea democrației”, a spus Imamoglu. „Oamenii asupriți sub regimuri autoritare își întorc acum privirea înspre Istanbul”, a mai spus primarul celui mai mare oraș din Turcia, care a indicat mai apoi faptul că ar putea chiar să încerce în viitor să îl detroneze pe Erdogan de la conducerea țării. Era în care toată țara se află sub tutelajul unei singure persoane s-a încheiat, a declarat Imamoglu în fața susținătorilor săi adunați în inima orașului. Această întorsătură a evenimentelor este alimentată în special de furia alegătorilor legată de situația precară a economiei – populația resimte efectul inflației scăpate de sub control, care a ajuns la 70%, și a valorii prăbușite a lirei turcești. O parte din oamenii care ar fi votat în mod normal cu AKP, partidul lui Erdogan, nu au mai ieșit să voteze, iar cei care erau mai de dreapta au ales să voteze cu un partid islamist care s-a separat de Erdogan după ce acesta a refuzat să rupă relațiile economice cu Israelul după războiul din Gaza. Succesul partidului de opoziție, CHP, care a fost văzut mult timp drept prea „dogmatic și elitist”, fiind doar pe placul orășenilor nereligioși, se datorează și voturilor venite din partea etnicilor kurzi, care au susținut candidații cu cele mai mari șanse de a învinge AKP în semn de protest împotriva lui Erdogan, în loc să voteze cu candidații principalului partid pro-kurd. Votul de duminică a arătat că, în ciuda faptului că alegerile în Turcia nu sunt complet libere și corecte, lucrurile se pot schimba destul de repede. Turcia s-a trezit luni într-un peisaj al realității politice extrem de diferit de cel de acum un an, atunci când Erdogan a câștigat un nou mandat de președinte, în ciuda economiei care era în cădere liberă și a consecințelor tragice ale cutremurului care a devastat sudul țării. „Unii au spus că suporterii lui Erdogan l-au susținut până la capăt. Alții au spus că președintele și-a consolidat atât de mult puterea încât nu mai poate fi înfrânt la urnele de vot. Succesul CHP la alegerile locale de duminică demonstrează că ambele tabere se înșală. Ele arată că, în ciuda condițiilor nedrepte, alegerile contează și votanții aleg cu portofelul – într-un final.” Cu toate că Turcia nu va mai avea alte alegeri importante decât peste patru ani, când Erdogan va încerca să își extindă mandatul de președinte, s-ar putea ca misiunea sa să fie mult mai grea decât mulți s-ar fi așteptat, după ce mult timp analiștii spuneau că politica în Turcia este previzibilă și că Erdogan va rămâne la putere pentru totdeauna. Erdogan are acum o problemă legată de cine i-ar putea lua locul. Toți candidații pe care președintele turc i-a susținut au eșuat lamentabil. Victoria primarului din Istanbul se datorează a trei factori, care ar trebui să fie o lecție pentru democrații liberali de pretutindeni, potrivit lui Asli Aydintasbas, o academiciană de la Brookings Institution. Primul factor este carisma – ea contează, iar Imamoglu se folosește foarte mult de acest lucru. Este mult mai bine ca în fruntea unei campanii electorale a opoziției să se afle o figură cu adevărat populară, decât să mizezi pe un candidat compromis care nu reușește să stârnească sprijinul unui număr critic de alegători - așa cum a fost cazul lui Kemal Kilicdaroglu, fostul lider CHP. În al doilea rând, Imamoglu a putut conta pe o coaliție de votanți tot mai mare, din care au făcut parte și kurzii ce s-au dovedit esențiali în victoria obținută de opoziție la aceste alegeri. Al treilea factor are legătură cu reușitele de până acum ale lui Imamoglu, care a demonstrat că este capabil să guverneze și să administreze. „Până când nu îi convingi pe votanți că le poți oferi rezultate concrete, simpla indignare și atitudinea dramatică față de democrație nu sunt destule”, a mai spus Aydintasbas. Acest lucru s-a văzut deja în alegerile din mai multe țări europene, precum Suedia sau Olanda, unde partidele de extremă dreapta i-au păcălit pe liberalii aflați la conducere, care nu au reușit să îi sperie destul pe alegători ca să nu voteze cu adversarii lor. Imamoglu a comparat agenda sa politică cu cea a primarilor liberali din alte capitale europene, precum Varșovia sau Budapesta, care s-au confruntat cu guverne naționale autoritare. Primarul din Istanbul este conștient de lupta care se dă între autocrație și democrație, în mijlocul căreia să află și el, „dar este destul de inteligent ca să nu reducă totul doar la asta”, a explicat Aydintasbas.