Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene
Inapoi

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene

Postat pe 17 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Premierul slovac Robert Fico a spus marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, potrivit Reuters. „Spunem fără echivoc că nu se poate ordona unei ţări să accepte - în cazul Slovaciei - până la 300 de migranţi despre care nu ştii nimic, sau să plăteşti 20.000 de euro pentru fiecare”, a declarat Fico într-o conferinţă de presă, după o vizită la ministerul de externe de la Bratislava. „Asta nu este solidaritate, este dictat”, a insistat el, potrivit Agerpres. Noul pact pentru migraţie aprobat săptămâna trecută de Parlamentul European urmăreşte accelerarea procedurilor de securitate şi acordare a azilului, precum şi creşterea numărului de returnări, ca mijloace de a reduce migraţia dinspre Orientul Mijlociu şi Africa. După opt ani de dispute între membrii UE, sistemul stabileşte un echilibru fragil între drepturile şi obligaţiile statelor unde sosesc mai mulţi migranţi, cum ar fi Italia, şi cele mai bogate, preferate ca destinaţii finale, cum ar fi Germania. Ţările care nu doresc să primească migranţi pot să opteze pentru plăţi. Uniunea Europeană prezintă pactul ca un mare succes înaintea alegerilor europarlamentare din iunie. Fico a afirmat că partidul său, Smer-SSD, şi coaliţia guvernamentală vor vota în parlamentul Slovaciei împotriva legislaţiei respective. Aceasta trebuie aprobată de statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare în întreaga Uniune, după care vor urma doi ani pentru implementare. Se aşteaptă ca pachetul legislativ să întrunească majoritatea necesară la votul ţărilor europene, care potrivit unui oficial ar putea avea loc în mai, însă data finală încă nu a fost stabilită. Poziţia lui Robert Fico a fost anunţată după ce Polonia respinsese deja regulile pentru migraţie. Reuters observă că şi Ungaria este împotrivă, aşa cum a anunţat încă de săptămâna trecută un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, care a calificat sistemul drept „inaplicabil”. „Este sortit eşecului”, a declarat presei Zoltan Kovacs. Voturile Poloniei, Slovacei şi Ungariei nu sunt însă suficiente pentru a respinge pactul. Statele membre ale UE care încalcă legislaţia comunitară pot fi date în judecată de Comisia Europeană şi eventual amendate de Curtea Europeană de Justiţie, unde cele trei ţări au pierdut deja procese privind migraţia. Uniunea Europeană, care are 450 de milioane de locuitori, încearcă să reducă imigraţia ilegală încă din 2015, când peste un milion de migranţi, majoritatea refugiaţi sirieni, au traversat Marea Mediterană. Anul acesta, conform datelor ONU, în UE au intrat mai puţin de 48.000 de migranţi. Fico, ajuns la putere a patra oară, s-a pronunţat împotriva mai multor politici ale UE, inclusiv referitoare la războiul din Ucraina, şi este favorabil unor relaţii mai strânse cu China. În acelaşi timp, reformele sale judiciare au provocat îngrijorare privind democraţia din Slovacia, ceea ce ar putea afecta fondurile europene pentru această ţară.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

19:58

De la Rahmaninov la Gershwin – recital special la Filarmonica Pitești

Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
Image Description

20:19

Dr. Teo, tătic pentru a treia oară! Astăzi a venit pe lume micuțul Albert

Bucurie imensă în familia fondatorului Clinicii de Medicină Dentară Dr. Teo din Pitești! Dr. Anghelin Teofil a devenit astăzi tătic pentru a treia oară. Ziua de 8 august va rămâne cu siguranță una cu totul specială atât pentru medicul stomatolog, cât și pentru soția acestuia, Irina. Împreună, au întâmpinat cu emoție și recunoștință, sosirea celui mai nou membru al familiei. Micuțul Albert a adus un nou val de fericire și
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:19

- Cluj - Clujenii scapă de misterul mirosului insuportabil: Autoritățile confirmă că există o cauză clară pentru „esența de vară” resimțită peste oraș

În perioada 14-15 august 2025, zeci de clujeni au semnalat la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj mirosuri puternice de bălegar, gânit și gunoi, resimțite în mai multe cartiere ale orașului. „Vă rugăm să luați măsuri legate de mirosul acesta pregnant de gunoi și excremente, resimțit aproape zilnic când sunt temperaturi mari. În cartierul Gheorgheni este foarte greu de suportat, uneori se simte chiar și cu geamul închis.
Image Description

18:17

- Botosani - Boala care afectează bărbații mai mult decât pe femei. Medic din Botoșani: Sunt foarte mulți pacienți tineri

Într-o lume în care oamenii mănâncă pe fugă, petrec ore în șir în fața calculatorului, sunt stresați, fumează mult și sunt în permanență supuși poluării, bolile cardiovasculare sunt tot mai răspândite. O demonstrează statisticile medicale, care arată că în ultimii ani pacienții care ajung la medic cu inima bolnavă sunt tot mai tineri. Medicul cardiolog Alexandru Basarab, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani spune că obezitatea, stresul,
Image Description

18:15

- Botosani - Șofer aproape de comă alcoolică la volan. Botoșăneanul, tras pe dreapta de polițiști

Un șofer a urcat la volan aproape de comă alcoolică. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, joi, pe drumul public din comuna Șendriceni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Dorohoi. Întrucât emana halenă alcoolică acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1, 29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat să i se recolteze probe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete