Avertismentul ONU: dezinformarea și „reducerile drastice” ale ajutorului internațional amenință vaccinarea copiilor
Inapoi

Avertismentul ONU: dezinformarea și „reducerile drastice” ale ajutorului internațional amenință vaccinarea copiilor

Postat pe 15 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, au devenit stabile după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi reducerile ajutorului internaţional reprezintă noi ameninţări. Până în 2024, 85% dintre copiii care trebuie să fie vaccinaţi împotriva difteriei, tetanosului şi pertussisului (DTP) primiseră toate cele trei doze (109 milioane), a treia doză servind drept indicator-cheie al acoperirii vaccinale la nivel mondial, conform datelor publicate de agenţiile ONU pentru sănătate şi copii, transmite AFP preluată de Agerpres. Acest procent este cu un punct peste cel din 2023 (un milion de copii în plus). Acestea sunt câştiguri „modeste” în contextul numeroaselor provocări, potrivit ONU. Până în 2024, un număr de 14,3 milioane de copii din întreaga lume aveau „zero doze”, adică nu primiseră nicio doză de vaccin, cifra fiind uşor mai redusă comparativ cu cea de 14,5 milioane din urmă cu doi ani. Citește și: Blocaj în vaccinarea gratuită împotriva HPV. Medicii nu pot încă elibera rețete 100% compensate. Explicațiile lui Alexandru Rogobete Însă, cifra rămâne superioară celei din 2019 (1,4 milioane), înainte ca pandemia de COVID-19 să perturbe serviciile sanitare. „Vestea bună este că am reuşit să vaccinăm mai mulţi copii cu vaccinuri care salvează vieţi”, însă „milioane de copii rămân neprotejaţi împotriva bolilor evitabile”, a remarcat directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, într-un comunicat dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Potrivit OMS, lumea a înregistrat „un început prost” în încercarea de a atinge obiectivul de a asigura o acoperire de 90% cu vaccinuri vitale în rândul copiilor şi adolescenţilor până în 2030. „Reducerile drastice ale ajutorului, împreună cu dezinformarea privind siguranţa vaccinurilor, ameninţă să inverseze decenii de progres”, a avertizat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat. Raportul arată, de asemenea, că accesul la vaccinuri rămâne extrem de inegal şi că eforturile de îmbunătăţire a acoperirii vaccinale sunt subminate de conflicte. Această situaţie s-ar putea agrava şi mai mult odată cu reducerea ajutorului internaţional, inclusiv din partea Statelor Unite. Citește și: Rata de vaccinare a copiilor, în scădere la nivel mondial, arată un studiu. Milioane de oameni sunt în pericol „Capacitatea noastră de a răspunde la epidemii din aproape 50 de ţări a fost perturbată de reducerile bugetare”, a subliniat Ephrem Lemango, directorul responsabil cu imunizarea la UNICEF, într-o conferinţă de presă. Lipsa accesului la vaccinuri este principala cauză a acoperirii vaccinale scăzute la nivel mondial, însă agenţiile ONU au evidenţiat, de asemenea, ameninţarea reprezentată de dezinformarea privind vaccinurile. Încrederea redusă în siguranţa vaccinurilor contribuie la o lipsă potenţial periculoasă de imunitate colectivă şi la dezvoltarea focarelor de boli, a declarat reporterilor Kate O'Brien, şefa departamentului de imunizare al OMS. Experţii avertizează în special cu privire la situaţia din Statele Unite, unde medicul general Robert Kennedy Jr., un cunoscut „vaccinosceptic”, a iniţiat o revizuire majoră a autorităţilor sanitare americane şi a politicii lor de vaccinare. El a fost acuzat că a răspândit informaţii false despre vaccinul împotriva rujeolei, în contextul în care Statele Unite se confruntă de la începutul anului 2025 cu cea mai gravă epidemie din ultimii peste 30 de ani. În 2024, 60 de ţări au fost afectate de epidemii de rujeolă "semnificative sau perturbatoare", aproape de două ori mai multe comparativ cu 2022 (33), potrivit raportului. Cu toate acestea, un număr suplimentar de două milioane de copii au fost vaccinaţi împotriva acestei boli anul trecut comparativ cu 2023. Însă, rata globală de acoperire vaccinală este departe de nivelul de 95% necesar pentru prevenirea epidemiilor. Raportul menţionează, totodată, câteva veşti bune, cum ar fi o creştere a acoperirii vaccinale împotriva unei serii de boli în cele 57 de ţări susţinute de Alianţa pentru vaccinuri (Gavi), care sprijină imunizarea în statele cele mai sărace.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

19:58

De la Rahmaninov la Gershwin – recital special la Filarmonica Pitești

Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
Image Description

20:19

Dr. Teo, tătic pentru a treia oară! Astăzi a venit pe lume micuțul Albert

Bucurie imensă în familia fondatorului Clinicii de Medicină Dentară Dr. Teo din Pitești! Dr. Anghelin Teofil a devenit astăzi tătic pentru a treia oară. Ziua de 8 august va rămâne cu siguranță una cu totul specială atât pentru medicul stomatolog, cât și pentru soția acestuia, Irina. Împreună, au întâmpinat cu emoție și recunoștință, sosirea celui mai nou membru al familiei. Micuțul Albert a adus un nou val de fericire și
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:18

- Buzau - FOTO | Din ce în ce mai bine. Cupa „Potaissa” vine la Buzău

După ce weekendul trecut se impuneau acasă, în finala Memorialului „Constantin Căpățână”, HC confirmă, câștigând un patrulater amical parcă și mai tare, cel de la Turda. Buzoienii au jucat o semifinală tare cât un ultim act, împotriva celor de la Timișoara, o echipă care s-a metamorfozat anul ăsta, aducându-l pe bancă pe George Buricea, selecționerul naționalei mari, dar și o seamă de vedete de la Constanța, un club rămas fără
Image Description

00:16

- Iasi - Surpriza pregătită pentru tânărul pilot de Formula 1 Oscar Piastri: Va avea o tribună cu numele său la Marele Premiu al Australiei de anul viitor

Liderul piloţilor din Formula 1, Oscar Piastri, va avea o tribună pe numele său la Marele Premiu al Australiei începând de anul viitor, scrie News.ro. Pilotul McLaren în vârstă de 24 de ani conduce în clasamentul general, în faţa coechipierului său britanic Lando Norris cu nouă puncte după 14 din cele 24 de etape ale sezonului. Născut în Melbourne, el nu a reuşit niciodată să urce pe podium pe teren
Image Description

00:09

- Bihor - Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Pentru Secția de Neonatologie - Aparatură modernă

Secția de Neonatologie va beneficia de aparatură modernă, menită să ofere nou-născuților critici șanse sporite de supraviețuire și tratament în condiții optime. Primăria Oradea a semnat contractele de achiziție pentru echipamentele medicale necesare în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor”, finanțat prin
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete