Exclusiv „Pușculița magică” a lui Ciucă și Ciolacu. Cine și de ce a primit zeci de miliarde de lei din Fondul de rezervă al Guvernului
Inapoi

Exclusiv „Pușculița magică” a lui Ciucă și Ciolacu. Cine și de ce a primit zeci de miliarde de lei din Fondul de rezervă al Guvernului

Postat pe 11 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Deși bugetul României nu mai suportă cheltuieli nejustificate de mai bine de cinci ani, cei care au ocupat scaunul de la Palatul Victoria au găsit mereu modalități prin care să împartă bani. „Pușculița magică” se numește, oficial, Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, un instrument care, în teorie, ar trebui să acopere cheltuielile neprevăzute. Un calcul Digi24.ro arată, însă, că premierii Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au dat „din pix” aproximativ 80 de miliarde de lei către toate instituțiile din țară. Cea mai mare parte din acești bani s-a dus pentru primari, în plin an electoral, drumuri, cheltuieli ale spitalelor, dar și pentru salarii, chirii sau evenimente. Încă din 2020, România a intrat în procedură de deficit excesiv din cauză că nu a reușit să țină gaura bugetară la nivelul de 3% așa cum a fost agreat la nivel european. Asta însemna că reprezentanții statului erau obligați să strângă cureaua în ceea ce privește gestionarea banilor publici. De atunci și până în prezent, deficitul nu doar că a continuat să crească de la an la an, dar s-au găsit mereu modalități să se golească bugetul țării. Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului a fost, practic, „pușculița magică” a premierilor. O bună parte a banilor s-a îndreptat către primari - 20 de miliarde de lei, fie direct, fie prin alocări către Ministerului Dezvoltării. Robinetul a fost deschis la maximum în vara anului 2023, când la Palatul Victoria a ajuns Marcel Ciolacu. Alocările au continuat mai ales pe parcursul anului 2024, cu cele patru rânduri de alegeri. Pentru a înțelege mai clar tabloul alocărilor doar pentru localități și Ministerul Dezvoltării: Dacă în prima parte a guvernării, de la Fondul de Rezervă erau alocați bani și pentru situațiile excepționale cauzate de pandemia de COVID-19 și începerea războiului din Ucraina, de la jumătatea anului 2023, deși alocările au crescut, crizele au fost mai puține. Un exemplu de cheltuială neprevăzută poate fi situația generată de inundațiile din septembrie 2024, când de la Fondul de Rezervă s-au dat bani pentru repararea gospodăriilor. În rest, banii au fost alocați fără vreo justificare urgentă. Cei mai mulți bani la acest capitol au mers către programele de tipul PNDL I și II și „Anghel Saligny”. Au existat și cazuri în care de la Fondul de Rezervă au fost finanțate evenimente. În 2023, Consiliul Județean Alba și Primăria Municipiului Alba Iulia au primit 700 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru acoperirea cheltuielilor „ocazionate de organizarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României și a marcării Revoluției din 1989”. Analiza Digi24.ro arată că, în perioada guvernelor Ciucă și Ciolacu, Ministerele Transporturilor și Sănătății au primit peste 25 de miliarde de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care ambele instituții au avut bugete de zeci de miliarde de lei aprobate încă de la începutul anului: Din fondul de rezervă, numai Transporturile au primit peste 11 miliarde de lei în perioada analizată de Digi24.ro (în perioada Guvernelor Ciucă și Ciolacu). Deși în 2022 au fost alocate și sume de urgență, după izbucnirea războiului din Ucraina pentru granițe și Portul Constanța în special, Sorin Grindeanu a cerut constant bani pentru finalizarea autostrăzilor. Spre exemplu, în octombrie 2022, Ministerul Transporturilor primea 4 miliarde de lei pentru patru tronsoane de autostradă (Buzău-Focșani, Ploiești-Buzău, Focșani-Bacău sau Buzău-Pașcani). Alte 1.8 miliarde au fost alocate în iunie 2024 pentru proiecte din domeniul transporturilor. Și ministerul condus de Alexandru Rafila în cele două guverne a beneficiat de sume mari. Mai exact, Ministerul Sănătății a primit 14 miliarde de lei din Fondul de rezervă, potrivit calculelor Digi24.ro. Din aceste sume, au fost finanțate cheltuielile spitalelor din țară, precum achiziționarea materialelor sanitare și a medicamentelor, dar s-au efectuat și plăți de salarii. Analiza Digi24.ro arată că peste 4.6 miliarde de lei au fost alocate instituțiilor din Justiție - de la Minister, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Ministerul Public (care gestionează parchetele din țară) sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Cea mai mare parte din această sumă a fost alocată cheltuielilor salariale ale personalului din justiție, în special pentru a plăti veniturile câștigate de personalul din domeniu în instanțe sau „restanțe salariale”. Au existat, însă, și situații în care Fondul de rezervă al Guvernului a fost folosit pentru plata chiriei sediilor unor instituții din domeniu. Digi24.ro a stat de vorbă cu economistul Cristian Păun pentru a înțelege de ce prim-miniștrii, Marcel Ciolacu în special, s-au folosit de instrumentul banilor alocați din Fondul de rezervă. „Aceștia sunt bani din pixul premierului. Senzația tuturor care se adapă din acești bani e că - el ne dă, la el trebuie să mergem. Este control politic asupra acestor bani. Sumele nu se votează de nimeni, sunt alocate la decizia premierului, fără să fie justificate”, a declarat Cristian Păun pentru Digi24.ro. Economistul a mai subliniat că prin alocările prin Fondul de rezervă se evită, practic rectificările bugetare „care trebuie supuse controlului politic parlamentar”. „În plus, premierul rezolvă în acest fel și problema unui buget făcut de la bun început greșit și a unor constrângeri care decurg de aici. De ceva vreme, Guvernul mergea cu o creștere economică prea optimistă, care genera venituri prea mari care acopereau cheltuieli prea mari și generau un deficit optimist. Era o șmecherie prin care premierul rezolva aceste probleme”, a adăugat Cristian Păun. În general, după cum a punctat și economistul Cristian Păun, Fondul de rezervă „e un fond pe care pui mâna când ai probleme care apar peste noapte și care nu puteau aștepta până la rectificarea bugetară”. „Noi am transformat în neprevăzut și complicat aproape orice. Este o forțare la limita legii”, a mai explicat economistul Cristian Păun. În 2023, Guvernul Ciolacu a schimbat și caracterul „urgent” al fondului, după ce a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care își dădea voie să aloce bani și pentru cheltuieli care nu ar trebui să fie neprevăzute, precum plata salariilor sau finanțarea proiectelor din fonduri externe - proiectele europene din plan local. În luna mai, 2024, premierul Marcel Ciolacu a decis ca toți ordonatorii de credite să cedeze Fondului de Rezervă al Guvernului 10% din bugetele alocate. Mai mult decât atât, fiecare instituție trebuia să transfere în același fond economiile înregistrate pe parcursul anului. Acest lucru s-a întâmplat deși în bugetele din 2023 și 2024, au fost alocate încă de la început miliarde de lei la Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

14:19

De ce oamenii rămân în relații abuzive și cum pot găsi sprijin

Relațiile abuzive sunt o realitate dureroasă, care afectează atât sănătatea emoțională, cât și cea fizică a celor implicați. Din exterior, întrebarea apare adesea firesc: “De ce nu pleacă?”. Însă răspunsul este complex și implică factori psihologici, sociali și culturali. Înțelegerea acestor mecanisme este primul pas spre a oferi sprijin real celor aflați într-o astfel de situație. Psihologii care au studiat fenomenul – printre care Lenore Walker, autoarea modelului „ciclului violenței”
Image Description

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

19:58

De la Rahmaninov la Gershwin – recital special la Filarmonica Pitești

Marți, 12 august, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești vă invită la un concert cameral susținut de Canto Piano Duo. Pianiștii Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh vor interpreta lucrări semnate de Amy Beach («Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor”»), Serghei Rahmaninov („Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43”), George Gershwin („The Man I Love”
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:06

- Brasov - Cutremur la doar 77 de kilometri de Braşov

Un seism cu magnitudinea 3,2 a avut loc joi în județul Buzău. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc joi la ora 11.02 în județul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,2 și s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani (48 km), Buzău (51 km), Sfântu-Gheorghe (70 km), Brașov (77 km), Ploiești (82 km). Dacă apreciezi știrea, te
Image Description

12:05

- Alba - FOTO: Razie organizată de polițiști alături de jandarmi, la Cugir. Zeci de persoane verificate și amenzi

Razie organizată de polițiști alături de jandarmi, la Cugir. Oamenii legii au verificat zeci de persoane și au aplicat amenzi. Potrivit IPJ Alba, miercuri, 20 august, în intervalul orar 19.00-22.00, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 72 de
Image Description

11:50

- Externe - Şeful Rosatom acuză „ameninţări colosale” la adresa Rusiei și trece la intimidări: „Scutul nuclear este şi o sabie”

Scutul nuclear al Rusiei ar trebui întărit în următorii ani, având în vedere „ameninţările colosale” cu care se confruntă cea mai mare putere nucleară a lumii, a declarat joi şeful corporaţiei nucleare de stat ruse Rosatom, Aleksei Lihacev. Rusia şi Statele Unite îşi modernizează arsenalele nucleare - inclusiv sistemele folosite pentru detectarea şi interceptarea rachetelor nucleare deja lansate - în timp ce China îşi amplifică propria capacitate nucleară mult dincolo
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete