Greve în lanț afectează zborurile europene în perioada sărbătorilor
Update 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu
Vacanțele de sărbători riscă să fie perturbate de grevele anunțate pe mai multe aeroporturi europene, relatează Digi24. De miercuri încep protestele pe aeroporturile din Italia, care vor afecta aproximativ 100 de zboruri anulate. Acțiunile sindicale se extind și către Regatul Unit, Spania, Danemarca și alte țări până la sfârșitul anului, generând întârzieri și anulări pe rute interne și internaționale.
👉Greva din Italia și impactul asupra zborurilor
Greva programată miercuri afectează aeroporturile din Italia, precum cele din Roma, Milano, Veneția, Florența, Catania și Napoli. Aceasta va dura patru ore, între 13:00 și 17:00, în timpul cărora sunt anulate aproape 100 de curse.
Sindicaliștii solicită creșteri salariale și îmbunătățiri ale condițiilor de muncă pentru angajații aeroporturilor și ai companiilor aeriene. Sunt afectate rute interne, dar și cele internaționale, inclusiv zboruri spre Statele Unite, China sau India. Pasagerii pot solicita despăgubiri de până la 600 de euro dacă nu au primit notificări privind anularea cu cel puțin 14 zile în avans.
👉Extinderea grevelor pe aeroporturi din Marea Britanie, Spania și Scandinavia
Pe lângă Italia, și alte aeroporturi europene vor fi lovite de greve. În Marea Britanie, grevele pe Aeroportul Luton sunt programate între 19 și 22 decembrie și, respectiv, între 26 și 29 decembrie. Aceste acțiuni sindicale vor genera întârzieri importante pentru zborurile din această perioadă.
În Spania, grevele personalului ce gestionează bagajele afectează aeroporturile din Alicante, Barcelona-El Prat, Madrid-Barajas, Malaga, Palma de Mallorca, Santiago de Compostela și Valencia. Protestele au loc miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, cu întreruperi programate în intervalele orare 5:00 – 9:00, 12:00 – 15:00 și 21:00 – 24:00. În plus, aeroporturile din Copenhaga, Stockholm și Oslo vor fi afectate de grevă între 22 și 24 decembrie și pe 26 decembrie.