Armata Română şi aliaţii care fac poliţie aeriană pe teritoriul României pot doborî drone care intră în spaţiul aerian naţional, a precizat sâmbătă ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, într-o postare pe rețelele sociale. „Asta e în Legea 73 din 2025 - puteţi să vă uitaţi la dezbaterile din primăvară din Parlament unde m-am «luptat» politic cu prietenii lui Putin şi cu fake news-urile lor. De ce a trecut legea abia la 3 ani de la începerea războiului din Ucraina - aici trebuie să explice alţii, eu pot doar să intuiesc ce-a fost. Piloţii sau antiaeriana de la sol primesc aprobarea pe linie militară, operaţională. Au avut aprobarea şi astăzi şi o vor avea ori de câte ori vor intra drone la noi”, a scris ministrul pe Facebook. Potrivit acestuia, normele/procedurile care stabilesc lanţul de comandă pentru doborârea aeronavelor cu pilot au fost lucrate peste vară, acum sunt pe masa CSAT şi vor fi aprobate în prima şedinţă. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „Până atunci, aprobarea o dă, ca şi până acum, ministrul sau un împuternicit de pe lanţul de comandă, atunci când ministrul dispune asta, temporar. Rusia ne-a provocat şi o să continue să ne provoace şi să ne testeze reacţia. Răspunsul nostru şi al aliaţilor va fi ferm de fiecare dată. Eastern Sentry, noua iniţiativă anunţată vineri de NATO, va spori capacitatea de apărare pe tot Flancul de Est. Ne aşteptăm să primim echipamente suplimentare, urmează detalii în săptămânile următoare. Aliaţii sunt alături de noi, însă e important să descurajăm şi singuri astfel de provocări. Iar pentru asta prioritatea mandatului acestui Guvern e să consolideze capacităţile noastre de apărare”, potrivit ministrului Moșteanu. Două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat sâmbătă, la ora 18:05, pentru monitorizarea situaţiei aeriene la graniţa cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene ruseşti asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre, a informat Ministerul Apărării Naţionale. La ora 18:23, aeronavele F-16 au detectat o dronă în spaţiul aerian naţional, pe care au urmărit-o până la aproximativ 20 km sud-vest de Chilia Veche, unde a dispărut de pe radar. Drona nu a evoluat deasupra zonelor locuite şi nu a reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populaţiei. Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au fost avertizaţi prin mesaje RO-ALERT. Citește și: Zelenski, despre drona intrată în România: O extindere evidentă a războiului de către Rusia. Aşa acţionează ei la început, cu paşi mici
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.