Ministrul Alexandru Nazare: Amânarea măsurilor fiscale ar fi avut un impact devastator în toamnă
Inapoi

Ministrul Alexandru Nazare: Amânarea măsurilor fiscale ar fi avut un impact devastator în toamnă

Postat pe 07 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe pe teme de agricultură, că adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă. „Este vorba, practic, de un demers de recredibilizare a României. E un semnal foarte puternic pe care îl dăm noi, că vrem să avem o abordare complet diferită în modul în care ne gestionăm finanţele publice. Este doar un prim pas în acest sens şi, din nefericire, nu aveam alternative în privinţa luării acestor măsuri. Alternativele ar fi fost mult mai dificile. Adică, măsurile, dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator din punctul meu de vedere, în toamnă, în nişte condiţii mult mai grele, pentru că adoptarea astăzi a acestui pachet ne menţine libertatea de decizie economică şi ne menţine libertatea de finanţare de pe pieţe. Poate părea puţin lucru, dar este o condiţie necesară. Nu este şi suficientă. Contează ce vom face de acum încolo, pentru că trebuie să facem de acum încolo mult mai mult cu bani mai puţini, din cauza situaţiei în care suntem”, a declarat ministrul într-o intervenţie online. Acesta a precizat că nu a putut fi prezent fizic la eveniment, întrucât încă se lucrează la amendamentele depuse luni dimineaţa la primul pachet de măsuri adoptat vineri în şedinţa de Guvern, urmând să aibă loc o nouă şedinţă a Executivului pentru analiza şi aprobarea lor. Nazare a transmis că trebuie „să schimbăm viteza cu care facem lucrurile”. În plus, el a subliniat că va face demersuri pentru relansarea creditării în sectorul agricol. „Eu cred că, având ajutorul sectorului privat care a dus, duce şi va duce, de fapt, România înainte şi duce greul, putem face acest lucru având un alt tip de deschidere, să preluăm ideile creative care vin din mediul de business şi să le adoptăm repede. Deci, trebuie să schimbăm viteza cu care facem lucrurile şi cred că putem, cel puţin în zona de agricultură, pe mecanisme noi de finanţare, pe zona de digitalizare, pe sustenabilitate, pe biosecuritate, pe tehnicile procesării, încurajarea procesării şi, bineînţeles, stimularea reală a exportului. Să facem lucrurile să meargă mai bine, sau în orice caz mai bine. Eu, în calitatea mea de ministru al Finanţelor, o să fac tot ce pot să conving zona bancară să relansăm creditarea şi să creăm mecanisme şi instrumente noi de finanţare a agriculturii”, a spus şeful de la Finanţe. În opinia acestuia, cu măsurile fiscale actuale şi cele viitoare, până la finalul anului viitor situaţia economică a României poate fi stabilizată. „Trebuie să ne orientăm foarte serios în privinţa stimulării investiţiilor, iar aici nu vorbesc neapărat de banii de la bugetul de stat, care vreau să spun foarte clar că vor fi mult mai puţini, nu doar anul ăsta, ci şi anul viitor, dar, luând aceste măsuri de încurajare a investiţiilor, preluând ideile de la mediul privat, eu cred că într-un interval care sigur va depăşi şi anul acesta, dar până la finalul anului viitor, cu toate aceste măsuri luate şi cu celelalte pachete pe care le avem în vedere pentru acest an, putem să stabilizăm situaţia şi să creăm o bază solidă pe care să construim cu totul altfel economia. Nu puteam să construim etaje superioare cu o fundaţie vulnerabilă, pentru că atunci am fi avut probleme mult mai grave mai târziu. Ca atare, cred că este un pas foarte important şi foarte aşteptat de pieţe, de Comisia Europeană şi cred că dă un semnal major de schimbare”, a susţinut acesta. Ministrul Finanţelor a admis că acest pachet de măsuri fiscale nu este perfect şi nici nu poate să mulţumească pe toată lumea, dar nu existau alternative. „E adevărat că nu este, nu va fi un pachet perfect şi în niciun caz nu va mulţumim pe toată lumea, pentru că nu are cum să mulţumească pe toată lumea, dar, având în vedere creşterile de cheltuieli la toate capitolele şi creşterea de deficit din ultimii patru ani, niciun guvern responsabil astăzi nu va avea alte alternative decât să acţioneze aşa. Încă o dată, îmi menţin disponibilitatea de a discuta cu toată zona de business din agricultură, pe zona de creştere a procesării şi pe zona de stimulare a exportului”, a arătat Alexandru Nazare. Potrivit acestuia, investiţiile trebuie să continue, dar trebuie regândit modul în care se fac şi urmărit impactul lor. „În mod cert investiţiile trebuie să continue, dar trebuie să regândim modul în care aceste investiţii se fac, să avem un impact clar al programelor, să avem un impact clar al modului în care se cheltuiesc banii. Nu mai puteam să cheltuim bani fără să ştim exact ce impact au şi, mai mult decât atât, şi fondurile europene pentru agricultură, renegocierea fondurilor din agricultură care are loc în acest moment trebuie să plece de la nişte baze cuantificabile. Am investit nişte bani într-o zonă, ce impact am avut, să încercăm să canalizăm resursele pe care le avem mult mai bine decât am făcut-o până acum, iar asta nu înseamnă o tăiere a investiţiilor, ci o redirecţionare a investiţiilor unde este cu adevărat un impact, pentru că deficitul balanţei comerciale este enorm. Noi nu putem reduce acest decalaj altfel decât ţintind, prioritizând investiţii în zone cu înalt potenţial pe fiecare sector în parte”, a adăugat Nazare. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a participat, luni, la conferinţa „Investiţii în agricultură, strategie pentru viitor”, organizată de Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) şi ProAgro (ACEBOP), în parteneriat cu Carmistin The Food Company.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

16:22

Coșurile stradale NU sunt destinate deșeurilor menajere generate în casă!

Frecvent, echipele secției de salubritate stradală găsesc depozitate pungi/saci cu deșeuri menajere lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasate pe căile de circulație publică. Acestea sunt, însă, destinate exclusiv deșeurilor provenite din activitatea cotidiană a populației, cum ar fi: ambalaje de la alimentele pe care le consumăm pe stradă, resturi de la fructe, recipienți de la băuturi, șervețele etc. Coșurile destinate deșeurilor stradale sunt golite cel puțin o
Image Description

14:19

De ce oamenii rămân în relații abuzive și cum pot găsi sprijin

Relațiile abuzive sunt o realitate dureroasă, care afectează atât sănătatea emoțională, cât și cea fizică a celor implicați. Din exterior, întrebarea apare adesea firesc: “De ce nu pleacă?”. Însă răspunsul este complex și implică factori psihologici, sociali și culturali. Înțelegerea acestor mecanisme este primul pas spre a oferi sprijin real celor aflați într-o astfel de situație. Psihologii care au studiat fenomenul – printre care Lenore Walker, autoarea modelului „ciclului violenței”
Image Description

15:37

Academiile de Fotbal: O Investiție în Viitor

Dacă te-ai întrebat vreodată ce stă în spatele marilor jucători care ajung să facă spectacol pe stadioanele lumii, răspunsul nu e doar „talent” sau „noroc”. E vorba despre ani de muncă, despre direcția potrivită primită de la început și, foarte des, despre o academie de fotbal care le-a oferit terenul pe care să se descopere. Poate și tu ai visat, măcar o dată, să joci la un nivel înalt sau
Image Description

14:13

Programul de colectare a deșeurilor vineri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în Pitești!

Vineri, 15 august 2025, activitatea de colectare a deșeurilor, în municipiul Pitești, se va desfășura conform graficului normal de lucru. Salubritate 2000 S.A. recomandă utilizatorilor să asigure accesul personalului serviciului de salubrizare la recipiente. Echipele care asigură curățenia stradală sunt, de asemenea, pe teren, în ziua liberă ce urmează, pentru a menține curățenia în oraș. Putem să îi sprijinim cu toții, prin depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate. Depozitarea
Image Description

11:08

Acceseaza site-ul fastelectricexpert.ro pentru kituri de sisteme fotovoltaice cu montaj inclus

Te interesează să devii independent energetic? Având în vedere scumpirile actuale în care se anunță că toate vor crește, probabil este una dintre opțiunile inteligente la care poți să apelezi și tu. Dacă vei accesa site-ul fastelectricexpert.ro, vei observa că nu doar elementele care alcătuiesc sistemul îți sunt asigurate într-un kit de la această firmă, ci și montajul. Întreg pachetul este disponibil în același loc, fără întârzieri sau efort prea
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:08

- Gorj - Vremea se schimbă radical în județul Gorj

Vremea se va schimba radical în județul Gorj și în zona de sud vest a României. Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de vijelii: „Dinspre vestul Olteniei către sud-vestul Munteniei vor fi perioade cu vijelii puternice cu viteze în general de 80…90 km/h“.
Image Description

11:02

- Gorj - Gorjul, vizat de coduri portocaliu și galben de vijelii

MESAJ 1 AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 22 august, ora 12 – 22 august, ora 21 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică Zone afectate: nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea În nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h, iar în regiunile sudice,
Image Description

10:56

- Brasov - Prognoza meteo pe 4 săptămâni. Toamna va începe cu temperaturi peste mediile normale

Administrația Națională de Meteorologie anunță că toamna va începe cu temperaturi peste mediile normale în septembrie în cea mai mare parte a României. Potrivit ANM, în săptămâna 25 august-1 septembrie, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea nord-estică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile vestice și nord-vestice,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete