Caz neobișnuit în Cluj: Femeie, surprinsă în timp ce ia o pisică de pe stradă, căutată de proprietar/ Femeia spune voia să salveze pisica, nu să o fure
În jurul orei 19:00, pe strada Valean Mărginean, o femeie a luat o pisică. Potrivit celui care a făcut publică povestea, pisica se afla în apropierea casei sale atunci când femeia a apărut, l-a luat în brațe și a plecat. Imaginile cu presupusa autoare au fost distribuite pe rețelele de socializare, alături de un mesaj ferm: „O rog pe această cale, dacă este membră în grup, să înapoieze de urgență motănelul. În caz contrar, voi anunța Poliția.” Imaginile cu presupusa autoare au fost publicate online, iar cei care o recunosc sunt rugați să ofere informații care să ajute la recuperarea animalului. „Mulțumesc anticipat celor care mi-ar putea oferi vreo informație despre persoana din poză.”, mai spune proprietarul pisicii furate. UPDATE 23:00 În urma apariției știrii, femeia care a luat pisoiul a transmis că nu a fost vorba de niciun furt și că proprietarul puiului a înțeles greșit toată situația. Că, de fapt, pisicuța nu avea zgardă și a luat-o ca să o salveze, căci era speriată de un câine vagabond. „Eu am luat puiuțul de pisică de pe stradă, aceasta neavând niciun fel de zgardă și fiind speriată de un câine vagabond. Am luat pisicuța cu gândul de a o salva de eventuale pericole. Am vorbit și cu veterinarul, urmând ca mâine să o duc la un consult pentru a vedea dacă are microcip sau nu și, eventual, să îi găsim un proprietar”. Între timp, femeia l-a contactat pe proprietar, pentru ca pisicuța să ajungă înapoi la familie.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.