
Memoriile prezidențiale ale lui Joe Biden, mai puțin valoroase decât ale lui Obama sau Clinton. Câți bani va încasa fostul președinte
Fostul preşedinte american Joe Biden a încheiat un acord cu editura Hachette pentru publicarea memoriilor din mandatul său la Casa Albă (2021-2025), primind un avans de aproximativ 10 milioane de dolari, potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, care scrie că a primit informaţia de la persoane care au cunoştinţă de acel acord, relatează joi agenţia EFE. Nu există încă o dată a publicării şi nici un titlu pentru aceste „memorii